Sarcina vine cu multa bucurie, dar si cu o groaza de transformari in corpul si mintea viitoarei mamici. Nu vrei ca toate acestea sa te faca sa deraiezi de la ceea ce-i cu adevarat important atunci cand un copilas este pe drum.
Asadar, nu uita aceste trei lucruri de facut imediat ce afli ca esti insarcinata:
Adopta un stil de viata cat mai sanatos
Este destul de greu in cazul in care ai greturi severe, insa incearca sa te hidratezi sanatos si sa mananci cat mai hranitor. Consuma multe fructe si legume proaspete, alimente bogate in fibre (te ajuta mult daca ai probleme cu constipatia), dar si proteine. Fii atenta ce tip de peste este recomandat in sarcina (cat mai putin ton, care contine mercur) si ai grija ca ouale si carnea sa fie bine procesate termic. De asemenea, evita cartofii prajiti (acrilamida care se formeaza cand alimentele bogate in carbohidrati sunt prajite face ca bebelusul sa aiba o greutate mai mica la nastere si o circumferinta mai mica a capului). Inutil de mentionat ca trebuie sa renunti imediat la tigari si la bauturile alcoolice si sa faci cat mai multa miscare.
Mergi la medic
Dupa 5 saptamani, sarcina poate fi confirmata cu ajutorul unui simplu test de urina, facut acasa. Dupa aceea, este bine sa mergi si la ginecolog, care o va reconfirma cu ajutorul unei ecografii transvaginale sau al uneia abdominale dupa 7 saptamani. Ecografia iti va arata daca ai sarcina unica sau astepti mai multi copilasi si, cel mai important, daca este intra- sau extrauterina. Doctorul iti va da lista de analize si ecografii care trebuie efectuate pe tot parcursul sarcinii si iti va spune ce suplimente alimentare trebuie sa iei.
Ia acid folic, vitamine si minerale prenatale
Suplimentele alimentare nu trebuie sa inlocuiasca un stil de viata sanatos, insa au un rol important in parcurgerea fara probleme a acestei etape cruciale din viata mamei si a copilului. Acidul folic ajuta la prevenirea defectelor de tub neural (anomalii grave la nivelul creierului si al maduvei spinarii), iar fierul ajuta la dezvoltarea copilului, prevenind anemia. Ideal este sa iei acid folic inca dinainte sa ramai gravida, bineinteles, daca sarcina este una planificata. Atentie, supradozele de vitamina C si vitamina E, despre care se credea ca ar reduce riscul de preeclampsie, o boala caracterizata de tensiune ridicata in timpul sarcinii, au avut drept rezultat o crestere a numarului bebelusilor subponderali, potrivit unui studiu recent.
In concluzie, mami, bucura-te cat mai mult de aceasta perioada frumoasa si ai grija de tine si, implicit, de bebelus. Intotdeauna, alegerea inteleapta este sa urmezi cu strictete sfaturile medicului tau si sa nu ratezi nicio programare la el.
Categorie: Getting pregnant | Data publicarii: 2017-08-06 | Autor: Mamici Smart
Lasa un comentariu