Somnul este motiv de stres inca din primele ore de viata ale bebelusului pentru nenumarati parinti. Extenuarea, sentimentele de frustrare si ingrijorare continua devin rutina in primii ani de viata, asa ca unii se intreaba daca vor reusi sa mai doarma vreodata toata noaptea. Dar de ce nu doarme copilul sau are un somn extrem de agitat? Nu te vom amagi ca ar exista un singur raspuns sau o reteta clara, insa cu multa rabdare vei reusi sa excluzi fiecare posibila cauza si sa gasesti solutiile adecvate pentru rezolvarea acestei probleme.
Bebelusului ii este foame
Este posibil ca micutului tau sa i se faca foame peste noapte chiar si pana la 18 luni. Puseele de crestere sunt insotite adesea de cresterea apetitului, intrucat copilasul are nevoie de mai multa hrana pentru a sustine acest avans brusc in dezvoltarea sa fizica si psihica.
Bebelusului ii este sete
Dupa implinirea varstei de 6 luni, cand incepe diversificarea, copilul va avea nevoie si de o hidratare adecvata. Oferiti-i mereu apa pe parcursul zilei, dar nu scapati din vedere faptul ca si noaptea s-ar putea sa i se faca sete, mai ales daca ii este cald.
Bebelusul se simte murdar
Schimbarea scutecului inainte de fiecare masa este binevenita atunci cand bebelusul este mic. Senzatia de scutec murdar ii deranjeaza pe multi copilasi.
Bebelusul simte nevoia sa iti fie aproape
Piticii au nevoie de mami si de tati ca sa se simta iubiti si in siguranta. Iar aceasta dorinta a celor mici de a fi impreuna nu se limiteaza la prezenta parintilor in timpul zilei. Nevoia de apropiere fizica in timpul noptii se manifesta vocal in cazul multor copilasi. Nu-ti fie teama ca il “rasfeti”, daca vrea sa te simta aproape, ia-l langa tine.
Diferite dureri
Eruptiile dentare sunt cel mai adesea vinovate de somnul agitat al copilului. Inca dinainte sa ii observi, dintii il pot chinui pe cel mic. Pe langa durerile provocate de acestia, exista si alte motive pentru care copiii nu dorm bine: rosu in gat, o raceala care le afecteaza caile respiratorii, debut de febra, dureri de cap si asa mai departe. Iar in primele luni de viata, colicile le dau mari batai de cap atat celor mici, cat si celor mari. Este chinuitor sa iti vezi bebelusul suferind, insa vestea buna este ca ele trec odata cu dezvoltarea sistemului digestiv si de la 3-4 luni vor fi deja istorie.
Bebelusii simt nevoia sa suga
Mai ales bebelusii hraniti la san vor solicita prezenta mamei si pe timpul noptii. Alaptarea trebuie sa aiba loc la cerere, chiar daca vei auzi in jurul tau voci care iti vor spune sa ii creezi micutului “un program”. Aceasta situatie poate dura pana la intarcare.
Ritualul de culcare
Cantecelul de noapte buna, povestea pe care i-o citesti in fiecare seara, baita, masajul, toate ii vor induce micutului ideea ca este ora de culcare si ii va fi mai usor sa adoarma.
Regresia somnului
Cand credeai ca v-ati reglat cu somnul, copilasul tau iti face o surpriza: sta treaz cu orele sau se trezeste foarte des. Din fericire, aceste perioade dureaza doar cateva saptamani si coincid cu momentele importante de achizitie ale bebelusului: cand incep sa se rostogoleasca, cand pornesc de-a busilea sau cand incep sa mearga. Si dupa primul an de viata este posibil sa va mai confruntati cu astfel de situatii, insa ele vor trece din ce in ce mai repede. Respecta rutina de somn a piticului si nu reveni la trucuri la care ati reusit deja sa renuntati.
Suprastimularea
Evita activitatile intense ori privitul la televizor seara, inainte de culcare. Cu cat copilul va intarzia sa adoarma, cu atat va fi mai iritat, va plange sau va fi hiperactiv si va avea un somn mai agitat in timpul noptii, desi ai fi tentata sa crezi contrariul. Ar fi bine, pe cat posibil, sa nu sara peste somnul din timpul zilei. Cu cat este mai odihnit, cu atat se va simti mai bine si va adormi mai usor si noaptea.
Lipsa activitatii fizice
Odata ce incep sa mearga, copilasii au nevoie constanta de activitate fizica. Daca in sezonul cald il poti duce pe cel mic in parc, la locurile de joaca, marea provocare este atunci cand vine vremea rea si ploile va obliga sa petreceti mai mult timp in casa. Chiar si asa, pentru linistea noptilor voastre, este indicat sa ii cauti mereu activitati care sa il oboseasca.
Categorie: Copil | Data publicarii: 2017-12-04 | Autor: Mamici Smart
Lasa un comentariu